ANM: ATENȚIONĂRI COD GALBEN DE PLOI ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA

ANM: ATENȚIONĂRI COD GALBEN DE PLOI ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA
Precipitațiile vor cuprinde, treptat, aproape întreaga țară, iar temperaturile vor scădea dramatic
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări cod galben de ploi, semn că toamna s-a instalat deja și la noi. Precipitațiile vor cuprinde, treptat, aproape întreaga țară, iar temperaturile vor scădea dramatic.
În intervalul 10 septembrie, ora 10 – 12 septembrie, ora 10, temporar va ploua în toată țara. Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.
COD GALBEN (10 septembrie, ora 10 – 10 septembrie, ora 21) AVERSE ÎNSEMNATE CANTITATIV
În intervalul menționat, în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse însemnate cantitativ. Mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

COD GALBEN (10 septembrie, ora 21 – 11 septembrie, ora 15) INSTABILITATE ATMOSFERICĂ, AVERSE ÎNSEMNATE CANTITATIV
În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











