Bacalaureat 2020: Subiecte greșite la un liceu din Sălaj

Bacalaureat 2020: Subiecte greșite la un liceu din Sălaj
Absolvenții nu au dorit să repete proba scrisă
Absolvenții unui liceu din Sălaj au primit subiecte greșite la una dintre probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat.
Este vorba de 14 elevi de la Liceul Teoretic ”Ion Agârbiceanu” Jibou, care au primit subiecte greșite la Limba și literatura română.
Absolvenți ai unui profil real, aceștia au primit subiectele pentru profil uman. Elevii au fost cei care au anunţat eroarea, la conducerea Centrului de Examen, după ce au ieşit din sală și au fost de acord să li se corecteze lucrările, pentru a nu mai repeta examenul.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Comisia din Centrul de Examen a sesizat Comisia Județeană de Bacalaureat, care, la rândul său, a sesizat Ministerul Educației și Cercetării. ”Elevii nu au dorit să repete proba scrisă la Limba română cu subiectele de rezervă și au dat declarație că vor să li se corecteze lucrările în conformitate cu subiectul primit. De la Ministerul Educației, s-a primit aprobare scrisă, în acest sens, astfel încât doleanțele elevilor au fost respectate. Pentru ca acest incident să nu aibă un impact emoțional negativ asupra elevilor implicați în examenul de Bacalaureat”, se precizează în comunicatul ISJ Sălaj.
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











