Biserica vrea Religia ca probă de examen la BAC

Biserica vrea Religia ca probă de examen la BAC
Reprezentanţii bisericilor vorbesc despre faptul că Religia nu ar trebui discriminată ca disciplină şcolară
Biserica Ortodoxă Română cere Ministerului Educației să introducă în proiectul Legii învățământului posibilitatea ca Religia să fi aleasă de către elevi ca probă de examen la Bacalaureat.
Treisprezece reprezentanţi ai cultelor religioase recunoscute de statul român i-au solicitat, într-o adresă comună, ministrului Educaţiei, Ligia Deca, ca Religia să poată fi aleasă de către elevi, la fel ca alte discipline din trunchiul comun, ca probă de examen la noul Bacalaureat propus în proiectul legii Educaţiei, arată Edupedu.ro.
Reprezentanţii bisericilor vorbesc despre faptul că Religia nu ar trebui discriminată ca disciplină şcolară, în raport cu celelalte care pot fi alese de elevi pentru a susţine probe la Bacalaureat.
Ei mai susţin că elevii care frecventează orele de Religie vor avea astfel posibilitatea de a-şi valorifica şi verifica competenţele dobândite la această disciplină, „una dintre puţinele care se studiază pe tot parcursul învăţământului preuniversitar şi singura care a fost validată de majoritatea covârşitoare a părinţilor”.
„Propunerea BOR şi a celorlalte culte din România ca elevii să poată alege ca materie de examen la Bacalaureat inclusiv Religia, materie studiată la solicitarea părinţilor/elevului şi parte din trunchiul comun al programei şcolare este logică şi justificată de realitate. Prin dreptul garantat de Constituţie, şcolile şi liceele au chiar obligaţia de a propune, alături de alte materii opţionale, şi Religia ca materie de studiu. Aşa cum se ştie, elevii nu sunt înscrişi împotriva voinţei lor la orele de Religie, ei/părinţii lor trebuind să facă o solicitare oficială în acest sens. În concluzie, Religia este o materie opţională ca oricare alta şi poate fi inclusă între materiile examenului de Bacalaureat, aşa cum a şi fost în România pre-comunistă, aşa cum şi este în multe dintre ţările din UE”, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.
Potrivit purtătorul de cuvânt al BOR, „este evident că materia Religie destinată examenului pentru Bacalaureat ar trebui să includă preponderent acele conţinuturi care ilustrează dimensiunea culturală profundă a creştinismului, istoria sa şi a artei creştine, rolul său în istoria culturii şi civilizaţiei româneşti şi europene”.
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











