Copil de 14 ani, înecat într-un lac din comuna Buciumi. Trupul a fost găsit după o oră de căutări
15 aug. 2018, 00:09
Actualizat: 15 aug. 2018, 00:09

copil-inecat 1
Articol scris de Scris de Tesinschi Augusta
Trupul neînsufleţit al unui băiat de 14 ani a fost găsit de pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ''Porolissum'' Sălaj într-un lac de agrement din judeţul Sălaj. Tragedia a avut loc în cursul după-amiezii de marţi, 14 august. Din câte se pare, băiatul, originar din localitatea Buciumi, a vrut să se răcorească într-un lac de agrement aflat între localităţile Stîrciu şi Buciumi. La un moment dat, după ce a intrat în apă, nu a mai fost văzut de prietenii care-l însoţeau. Speriaţi, aceştia au solicitat, prin numărul unic de urgenţă 112, sprijinul pompierilor. ''Marţi seara, la ora 18.51, Secţia de pompieri Şimleu Silvaniei a fost solicitată să intervină pentru a găsi o persoană dispărută într-un lac de agrement aflat între localităţile Stîrciu şi Buciumi. După aproximativ o oră de căutări cu ajutorul bărcii copilul, un băiat de 14 ani, a fost găsit, însă din nefericire era decedat'', informează purtătorul de cuvânt ISU Sălaj, căpitan Lucian Jacodi.
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











