DNA, MOTIVAREA CONTESTAȚIEI LA CEREREA DE ELIBERARE A ELENEI UDREA: ”NU A CONȘTIENTIZAT GRAVITATEA COMPORTAMENTULUI SĂU INFRACȚIONAL”

DNA, MOTIVAREA CONTESTAȚIEI LA CEREREA DE ELIBERARE A ELENEI UDREA: ”NU A CONȘTIENTIZAT GRAVITATEA COMPORTAMENTULUI SĂU INFRACȚIONAL”
Realitatea PLUS face publică, în exclusivitate, motivarea contestației la cererea de eliberare condiționată a Elenei Udrea
Realitatea PLUS face publică, în exclusivitate, motivarea contestației la cererea de eliberare condiționată a Elenei Udrea.
În documentul obținut pe surse de Realitatea PLUS, DNA, mai exact procurorul Lucian Onea, cel care a depus contestația în instanță, spune că Elena Udrea nu a conștientizat până la acest moment gravitatea comportamentului său infracțional. Mai mult, se spune că nu ar exista dovezi temeinice de îndreptare.
"Persoana condamnată Udrea Elena Gabriela nu a conştientizat până la acest moment gravitatea comportamentului său infracţional, nu a interiorizat valorile sociale fundamentale şi nu a manifestat reale progrese în procesul de reeducare", se precizează în document.
Mai mult, se arată faptul că nu ar exista dovezi temeinice de îndreptare, ceea ce înseamnă că Elena Udea trebuie să aibă un comportament deosebit, merituos, de conștientizare a gravității faptelor sale, și nu unul de conformare, previzibil, pe care orice persoană privată de libertate ar trebui să-l aibă.
Rămâne de văzut, în decizia definitivă pe care o vor lua judecătorii de la Tribunalul Prahova, dacă vor ține cont de aceste explicații venite de la Parchet sau dacă vor merge pe prima variantă de la Judecătoria Prahova, care a spus că timpul petrecut în spatele gratiilor este suficient pentru Elena Udrea, care și-a înțeles pedeapsa și poate să revină în societate.
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











