Donație de 100.000 de lei de la Avocatul Poporului pentru continuarea lucrărilor de reabilitare la Casa Memorială „Iuliu Maniu”
24 sept. 2018, 17:03
Actualizat: 24 sept. 2018, 17:03

casa Badacin
Articol scris de Scris de Tesinschi Augusta
Avocatul Poporului a oferit un sprijin financiar în valoare de 10.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la Casa Memorială „Iuliu Maniu” de la Bădăcin. Suma va fi folosită pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a monumentului istoric de la Bădăcin. Potrivit preotului Cristian Borz, inițiatorul și coordonatorul campaniei publice “Salvaţi istoria naţională, salvaţi Casa lui Iuliu Maniu”, demersurile au fost făcute prin domnul Cornel Sicoe, consilier al domnului av. Victor Ciorbea, Avocatul Poporului. ''La începutul lunii septembrie am depus o cerere către Instituția Avocatul Poporului, care a fost analizată de către sectorul juridic și mai apoi de către cel economic al instituției, după care a fost aprobată de către domnul Victor Ciorbea, Avocatul Poporului. S-a semnat apoi un Act de Donație, iar astăzi ne-au intrat banii în cont. Mulțumesc Instituției Avocatul Poporului pentru sprijinul acordat și tuturor donatorilor care ne ajută să continuăm lucrările de reabilitare. Acest suport venit din partea donatorilor ne dă speranța că în curând vom putea începe lucrările de reamenajare a Casei Memoriale Iuliu Maniu de la Bădăcin'', a precizat preotul Cristian Borz.
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











