Dosar penal pentru refuz de la prelevarea de mostre biologice

refuz
Un tânăr de 30 de ani, din comuna Dobrin, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiu, la intrarea în incinta unei staţii peco a avariat o pompă de benzină. Totul s-a întâmplat azi, 13 septembrie, în jurul orei 8.
Potrivit datelor furnizate de IPJ Sălaj, acesta a refuzat testarea cu alcooltestul, dar şi prelevarea de mostre biologice de sânge.În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.Poliţiştii rutieri au constatat în perioada
1 ianuarie-31 august 2018
şase astfel de fapte.
Atenţie şoferi!
Potrivit sursei citate, refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Citește și:
- 08:13 - Elevii din partea minorităților susțin proba de Limba și literatura maternă, în cadrul Simulării Evaluării Naționale
- 08:00 - Traian Băsescu avertizează populația: „Avem două războaie care se află la distanțe mici!”
- 07:58 - Guvernul caută variante pentru a stabiliza prețul la pompă
- 07:55 - Război în Orientul Mijlociu. Noapte de foc în regiune: rachetă interceptată la Doha, raiduri israeliene în sudul Libanului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











