Eveniment şocant în plină zi: Persoană înjunghiată în municipiul Zalău

Eveniment şocant în plină zi: Persoană înjunghiată în municipiul Zalău
Persoană înjunghiată în municipiul Zalău
Astăzi, 21 august, în jurul orei 10.51, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat cu privire la faptul că în municipiul Zalău, o persoană ar fi fost înjunghiată în zona pieptului.
La locul producerii evenimentului s-au deplasat de urgență polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău alături de polițiști locali și jandarmi sălăjeni.
Din primele date, un tânăr de 24 de ani, din comuna Românași, județul Sălaj, ar fi fost înjunghiat în zona pieptului, în timp ce se afla pe strada Unirii din municipiul Zalău, fiind transportat ulterior la spital.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe și în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta, urmând a fi luate măsurile legale conform competenței.
Sursa: Realitatea de Salaj
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











