Festivalul literar ''Vasile Alecsandri'' de la Bacău: dramaturgul sălăjean Flavius Lucăcel a obținut Premiul de Excelență pentru Dramaturgie

Flaviu Lucacel
Cunoscutul dramaturg, Flavius Lucăcel, originar din Sălaj – Aluniș, a obținut Premiul de Excelență pentru Dramaturgie la ediția a III-a a Festivalului literar ''Vasile Alecsandri'' de la Bacău.
Evenimentul cultural s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, iar premiile au fost stabilite de un juriu numit de președintele filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, condus de criticul și istoricul literar Ioan Holban. Flavius Lucăcel este autorul mai multor piese de teatru printre care: ''Al patrulea oraș'', ''Cine și cum a ucis-o pe Doamna T'', ''Dribling inutil'', ''Experimentul'', ''Fisura'', ''Marțianul Telemah'', ''Mica și marea erupție'', ''Scoici pe nisipul fierbinte'', ''Trilogia spațiului închis’’, ''Tutungeria'', ''Nu te pune cu îngerii’’, ''Ospiciul local'', ''Ceai de fluturi’’, ''Trecătoarea pisicii’’, ''Corporația''. A debutat, ca poet, în 1992, în revista ''Tribuna’’, iar ca dramaturg în revista ''Thalia'', cu piesa ''Paşii’’. În 2010 i s-a decernat Premiul ''Radu Stanca'' al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, pentru cartea ''Ceai de fluturi''. Piese de teatru semnate de Flavius Lucăcel au apărut în revistele: ''Caiete Silvane'', ''Apostrof'' și ''Conta''. Flavius Lucăcel are publicate mai multe cărţi, între care: ''Trilogia spaţiului închis'' - Editura Eikon, ''Marţianul Telemah'' - Editura Eikon, desemnată Piesa Anului 2008 la Clubul Dramaturgilor din Bucureşti, ''Ceai de fluturi - Butterfly Tea'' - Editura Limes, ''Tutungeria'' - Editura Limes, ''Trecătoarea pisicii'' - Editura Limes; ''Nu te pune cu îngerii'' - Editura Limes, 2015 și ''Corporația'' - Editura Paralela 45 în anul 2018. De asemnea a fost nominalizat în mai multe rînduri la categoria ''piesa de teatru a anului'' în cadrul galei Teatrului Românesc. Piesele sale s-au jucat la teatre din Cluj Napoca, București, Zalău. O ultima piesă a lui Flavius Lucăcel este ''Corporația''.Sursa foto: facebook - Chris Nedeea
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











