FOSTUL PARLAMENTAR NATI MEIR, ADUS ÎN ŢARĂ DIN GRECIA

FOSTUL PARLAMENTAR NATI MEIR, ADUS ÎN ŢARĂ DIN GRECIA
Acesta are de executat o pedeapsă de 11 ani de închisoare
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus cu un avion vineri, în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită.
''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 69 de ani, din Israel, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta era urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Bărbatul a fost adus din Grecia, având emis de către Judecătoria Braşov, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 11 ani'', informează IGPR.
Cel în cauză urmează a fi încarcerat, în vederea executării mandatului.
Potrivit Ministerului Justiţiei, Nati Meir a fost dat în urmărire internaţională, fiind emis pe numele acestuia un mandat european de arestare la data de 29 ianuarie 2019, acesta fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită.
"În urma localizării persoanei condamnate în Grecia (Rhodos), la data de 4 noiembrie, autorităţile române au transmis către autorităţile elene mandatul european de arestare şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză. De asemenea, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informaţii privind condiţiile de detenţie de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanţa competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel", preciza pe 19 decembrie Ministerul Justiţiei.
AGERPRES
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











