La Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacol caritabil. Artişti consacraţi cântă pentru jurnalistul Arnie
13 feb. 2019, 15:25
Actualizat: 13 feb. 2019, 15:25

Impreuna pentru Arni 1
Articol scris de Scris de Tesinschi Augusta
Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău va găzdui duminică, 24 februarie, ora 17, spectacolul cartitabil ''Împreună pentru Arnie!''. Evenimentul, organizat de Crucea Roșie Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, Hora TV, Asociația Jurnaliștilor din Sălaj, Sălăjeanul, Sălăjeanul TV, Magazin Sălăjean, Graiul Sălajului, Sportul Sălăjean şi ZTV.ro, va aduce pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor interpreţi consacraţi: Sava Neagrean Brudașcu, Radu Ciordaș, Alexandra Chira, Diana Cârlig și Ionuț Bledea. De asemenea pe scenă vor evolua şi ansamblurile folclorice ''Meseșul Junior'' și ''Meseșul'' ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj cu soliștii vocali: Camelia Cherecheș, Alexandra Antal, Andrei Gaidoș, Adriana Baciu Bonțe, Diana Gherman, Denisa Blaga și Lucreția Bolba, dirijor - Dorel Ciobanu şi coregraf - Radu Mureșan. Intrarea se va face pe bază de invitații ce se pot procura, pentru o donație de minim 15 lei, de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, începând de luni, 18 februarie până vineri, 22 februarie. Donația, încasată de Crucea Roșie Sălaj, va fi direcționată integral în sprijinul ziaristului Arnold Schlachter.
Reamintim că, Arnie Schlachter un cunoscut jurnalist din judeţ a fost diagnosticat cu tumoare cancerigenă agresivă invazivă (organe afectate: corzi vocale, laringe, faringe, trahee și esofag; necesită reconstrucție de esofag). Boala a fost depistată în fază avansată, fiind operat în urmă cu două săptămâni. Acesta a fost primul pas către salvarea vieții lui Arnie! Pentru a avea șanse să trăiască, Arnie mai trebuie operat încă o dată. Salvarea vieții lui Arnie depinde de noi, depinde de tine. Implică-te și tu pentru a-i da o șansă la viață! Donează aici pentru Arnold Schlachter:
Cont în lei: RO35RZBR0000060013190890 Raiffeisen Bank Zalău
Cont în euro: RO90RZBR0000060018920272 Raiffeisen Bank Zalău
Donații se mai pot face și prin PayPal la: [email protected]
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











