LEGE PROMULGATĂ: PARLAMENTARII CARE AU LOCUINȚE ÎN BUCUREȘTI SAU ILFOV NU MAI PRIMESC BANI PENTRU CAZARE

LEGE PROMULGATĂ: PARLAMENTARII CARE AU LOCUINȚE ÎN BUCUREȘTI SAU ILFOV NU MAI PRIMESC BANI PENTRU CAZARE
Cuantumul sumei este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite
Parlamentarii care au locuințe în București sau Ilfov nu mai primesc bani pentru cazare în Capitală. Sumele forfetare pentru aceste cheltuieli nu vor mai fi acordate, potrivit legii promulgate, joi, 24 iulie, de preşedintele Nicuşor Dan.
Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor, în sensul excluderii de la dreptul de a beneficia de sumele forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti a deputaţilor şi senatorilor care au domiciliul sau care deţin, personal ori împreună cu soţul/soţia, în proprietate un imobil cu destinaţie de locuinţă aflat în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov, precum şi a celor ai căror soţi/soţii deţin un astfel de imobil ca bun propriu.
„Deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar, pe durata mandatului, pe bază de declaraţie pe propria răspundere, care reprezintă document justificativ, o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor, şi respectiv, al Senatului, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti.
Cuantumul sumei este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcţie de resursele bugetare ale fiecărei Camere.
De aceste prevederi nu beneficiază deputatul şi senatorul care are domiciliul sau care deţine, el/ea sau soţul/soţia acestuia, în proprietate un bun imobil cu destinaţie de locuinţă, bun propriu sau bun comun al acestora, în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov”, arată legea.
Citește și:
- 08:13 - Elevii din partea minorităților susțin proba de Limba și literatura maternă, în cadrul Simulării Evaluării Naționale
- 08:00 - Traian Băsescu avertizează populația: „Avem două războaie care se află la distanțe mici!”
- 07:58 - Guvernul caută variante pentru a stabiliza prețul la pompă
- 07:55 - Război în Orientul Mijlociu. Noapte de foc în regiune: rachetă interceptată la Doha, raiduri israeliene în sudul Libanului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











