NICUȘOR DAN A SEMNAT DECRETUL: GENERALUL FLORENTINA IONIȚĂ, TRECUTĂ ÎN REZERVĂ DUPĂ DOSARUL DE CORUPȚIE

NICUȘOR DAN A SEMNAT DECRETUL: GENERALUL FLORENTINA IONIȚĂ, TRECUTĂ ÎN REZERVĂ DUPĂ DOSARUL DE CORUPȚIE
Nicușor Dan a semnat marți, 21 octombrie 2025, decretul prin care Florentina Ioniță este trecută în rezervă.
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți, 21 octombrie 2025, decretul prin care generalul-maior Florentina Ioniță, comandantul Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila”, este trecută în rezervă începând cu data de 31 octombrie.
Decizia vine după ce DNA a plasat-o sub control judiciar, într-un dosar de corupție legat de fonduri europene. Procurorii o acuză că s-a inclus ilegal într-un proiect și ar fi încasat peste 200.000 de lei pentru o funcție pe care nu avea voie să o ocupe.
Șeful statului a subliniat că o armată puternică înseamnă nu doar dotări moderne, ci și integritate la toate nivelurile de conducere, iar abaterile trebuie tratate cu maximă exigență și transparență.
„Avem nevoie de o cultură a integrității consolidată prin fapte. Combaterea corupției, inclusiv în sistemul militar, este o dovadă de respect față de uniformă și față de încrederea cetățenilor”, a transmis Nicușor Dan.
DNA a anunțat oficial pe 17 octombrie că urmărește penal 18 angajați ai Spitalului Militar Central în același dosar. Florentina Ioniță a fost plasată sub control judiciar cu o cauțiune de 1 milion de lei.
Citește și:
- 13:27 - Papa Leon al XIV-lea cere acces universal la servicii medicale: „Un imperativ moral pentru omenire. Sănătatea nu poate fi un lux”
- 13:24 - Pregătire sporită la nivel global: OMS monitorizează riscul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu
- 12:49 - Coaliția, pe un butoi de pulbere: PSD amenință cu anticipate, liberalii decid sâmbătă dacă ies de la guvernare
- 12:29 - AUR nu votează amendamentul PSD privind pachetul social: „Pensionarii trebuie să beneficieze de indexare, nu de ajutoare temporare”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











