PENSIONARII SUNT DISPERAȚI, CEREREA PENTRU CREDITE DE LA O LUNĂ LA ALTA A CRESCUT CU 30%

PENSIONARII SUNT DISPERAȚI, CEREREA PENTRU CREDITE DE LA O LUNĂ LA ALTA A CRESCUT CU 30%
Valoarea sumelor împrumutate variază între câteva sute de lei și două mii de lei
În timp ce politicienii se bat pe putere; cei care au de suferit sunt romanii care nu mai știu ce sa facă pentru a supraviețui. Singura șansă pentru un trai decent sunt împrumuturile. In unele cazuri, seniorii împrumută chiar și câteva sute de lei. Împrumuturile sunt mai mari cu aproape 40% comparativ cu anul trecut, potrivit Realitatea Plus.
Numărul seniorilor care apelează la împrumuturi pentru se putea întreține de la o lună la alta este în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.
Valoarea sumelor împrumutate variază între câteva sute de lei și două mii de lei, banii fiind folosiți pentru achitarea utilităților și a strictului necesar, precum și pentru medicamente, potrivit Realitatea Plus.
Situația pensionarilor este cu atât mai dificilă cu cât, din cauza veniturilor în general reduse și a vârstei, puțini dintre ei pot accesa credite bancare.
În această situație, singura variantă o reprezintă instituțiile financiare nebancare (IFN), ale căror dobânzi sunt semnificativ mai mari și implică o serie de riscuri în caz de neplată.
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











