Ploile torențiale au făcut ravagii în Chieșd. Gospodării, beciuri, anexe și instituții - afectate de inundații
20 iun. 2019, 11:47
Actualizat: 20 iun. 2019, 11:47

foto chiesd
Articol scris de Scris de Tesinschi Augusta
Comuna Chieșd a fost afectată de inundații. Și asta din cauza ploii torențiale care s-a abătut asupra localității în cursul după-amiezii zilei de miercuri, 19 iunie. Mai multe locuințe, beciuri, curți, anexe gospodărești și aproximativ cinci hectare de teren arabil au fost inundate. De furia apei, nu au scăpat nici unitățiele de învățământ, respectiv grădinița și școala din localitate.

Potrivit edilului comunei Chieșd, Leontin Chiș, din cauza ploii torențiale din cursul după-amiezii zilei de miercuri, Valea Sighetului și-a ieșit din matcă și a produs pagube. ''A fost afectată de inundații, doar o parte a comunei. O gospodărie a fost inundată, alte zece anexe gospodărești și aproximativ cinci hectare de teren arabil. Deocamdată evaluăm pagubele'', a precizat edilul. Comuna Chieșd a mai fost afectată grav de inundații și în anii trecuți, iar pentru evitarea unor astfel de probleme, autorităţile locale au depus la Fondul de Mediu un proiect de finanţare pentru amenajarea văilor. Prin această investiţie, edilul speră că vor fi evitate problemele cauzate de inundații.

Sursa foto: facebook - Chiesd Salaj Romania
Citește și:
- 07:52 - Cinci morți într-un incendiu la o rafinărie în Mexic
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











