Primăria Zalău face un nou împrumut bancar: va lua 6.500.000 de euro pentru investiţii în oraş
25 oct. 2018, 20:37
Actualizat: 25 oct. 2018, 20:37

sedinta de cl
Articol scris de Scris de Tesinschi Augusta
Municipalitatea zălăuană va împrumuta de la bancă 6.500.000 de euro pentru a asigura cofinanțarea și contribuția la realizarea proiectelor implementate în oraș din fonduri europene. Consilierii locali au aprobat în cadrul ședinței de joi- 25 octombrie un proiect de hotărâre în acest sens. Potrivit proiectului împrumutul, va avea o maturitate de până la 10 ani, o perioadă de graţie de până la 4 ani şi o perioadă de trageri de până la 48 de luni. Creditul va fi plătit din bani de la bugetul local. ''În urma analizelor efectuate la proiectele cu finanţare nerambursabilă în caddrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 - contracte semnate şi cereri de finanţare în curs pentru proiectele de investiţii identificate şi anul necesare Municipiului Zalău, în raport cu lista de investiţii aprobată pentru anul 2018 şi în corelaţie cu programul anual al achiziţiilor publice, pentru implementarea şi fianalizarea obiectivelor de investiţii, precum şi raportat la contribuţia Municipiului Zalău la aceste proiecte şi la posibilităţile de susţinere din bugetul local a acestei contribuţii, se impune identificararea unor resurse suplimentare atrase în buget - împrumuturi pentru realizarea proiectelor propuse. Potrivit prevederilor legale, responsabilitatea cu privire la oportunitatea contractării de împrumuturi revine în totalitate autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ teritoriale'', se arată în referatul proiectului aprobat de consilieri. În prezent, Primăria Zalău are contractate două credite, unul la CEC Bank în valoare de 15.000 de lei, contractat în anul 2010 cu termen de rambursare în luna noiembrie a anului 2021. Al doilea credit este 64.300 de lei -împrumut prin emisiune de obligaţiuni emise pe piaţa de capital şi tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, contractat în anul 2010 de la Raiffeisen Bank, cu termen de rambursare în anul 2030.
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











