Actualitate· 1 min citire

Șimleu Silvaniei: Marș dedicat Centenarului

MARS1

MARS1

Scris de Pintea Flavia Publicat: 30 nov. 2018, 16:24

O manifestare impresionantă a avut loc în orașul de sub Măgură. Aproximativ 2.000 de elevi și preșcolari, însoțiți de cadre didactice, din Șimleu Silvaniei, s-au mobilizat joi, 29 noiembrie, într-un marș dedicat Centenarului.

 

Îmbujorați, în mâini cu drapelul tricolor, participanții au ținut un moment de reculegere în fața Casei Memoriale, în care s-a născut ilustrul om politic Iuliu Maniu. După, au pornit în marș către Memorialul marelui om politic, aflat în centrul orașului, acolo unde, după intonarea imnului național al României, primarul Septimiu Țurcaș i-a înmânat lui Alexandru Dande, pilot de paramotor din Marghita, drapelul orașului Șimleu Silvaniei, pentru a fi dus la Alba Iulia.

 

La finalul manifestării, sute de baloane în culorile drapelului – roșu, galben și albastru- au fost înălțate către cer.

 

 Printre unitățile de învățământ care au organizat acest marș dedicat Centenarului se regăsesc: Grădinița cu Program Prelungit  nr.3, Grădinița cu Program Prelungit  nr.2, Școala Gimnazială "Silvania", Școala Gimnazială "Horea", Școala Gimnazială "Bathory Istvan", Colegiul Național "Simion Bărnuțiu", Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu", Liceul Tehnologic "Ioan Ossian", Centru Școlar pentru Educație Incluzivă.

 

sursa foto: Teieru Ovidiu (FB)

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate