Actualitate· 2 min citire

Weekend cu ghinion pentru șoferii din Sălaj: S-au ales cu dosare penale

alcool

alcool

Scris de Pintea Flavia Publicat: 25 feb. 2019, 16:29

Poliţiştii sălăjeni au depistat, la acest sfârșit de săptămână, patru șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.

În perioada 22-24 februarie, polițiștii cu atribuții în domeniul siguranței rutiere au desfășurat activități, pe toate drumurile publice din judeţ, pentru descurajarea celor care intenționează să conducă sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, dar și pentru tragerea la răspundere a celor care încalcă legea și pun în pericol siguranța traficului rutier.În urma controalelor în trafic, polițiștii au depistat patru șoferi care, la testarea cu alcooltestul au înregistrat o valoare pozitivă, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.Primul șofer, un bărbat din Șimleu, a fost depistat, vineri, 22 februarie 2019, în jurul orei 15.00, de către polițiștii din Șimleu Silvaniei, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Comunal 106. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A pierdut controlul volanului

Două ore mai târziu, un bărbat din comuna Crasna, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1H, între localităţile Pericei şi Vîrşolţ, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în şanţ. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna l-au testat cu alcooltestul, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.Fapte de acest gen au fost comise şi duminică, 24 februarie 2019. În jurul orei 12.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliție Rurală Zalău au oprit pentru control, pe Drumul Comunal 7, în localitatea Dioșod, un autoturism condus de un bărbat din Zalău. Şi de această dată, rezultatul a fost pozitiv, respectiv 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.Tot în aceeași zi, în jurul orei 23.30, un bărbat, din Şimleu Silvaniei, a fost oprit pentru control de către poliţiştii din cadrul Formațiunii de Siguranță Publică, pe strada George Coşbuc, din localitate. Cel în cauză conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. 

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate