Zălăuanii sunt aşteptaţi la “Ziua Imnului Naţional”
29 iul. 2018, 00:11
Actualizat: 29 iul. 2018, 00:11

ziua imnului
Articol scris de Scris de Tesinschi Augusta
Zălăunanii sunt aşteptaţi astăzi, 29 iulie, la un ceremonial organizat cu prilejul “Zilei Imnului Naţional” – “Deşteaptă-te române”, simbol al Revoluţiei de la 1848. Evenimentul este organizat de Instituţia Prefectului, începând cu ora 12,15 pe platoul din faţa Prefecturii. Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în anul 1998, Ziua Imnului Naţional al României. Pe 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te române!”, a fost ales imediat după Revoluţia din Decembrie 1989 – imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din anul 1991. Imnul de stat al României este alcătuit din 11 strofe, iar la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.
Citește și:
- 08:13 - Elevii din partea minorităților susțin proba de Limba și literatura maternă, în cadrul Simulării Evaluării Naționale
- 08:00 - Traian Băsescu avertizează populația: „Avem două războaie care se află la distanțe mici!”
- 07:58 - Guvernul caută variante pentru a stabiliza prețul la pompă
- 07:55 - Război în Orientul Mijlociu. Noapte de foc în regiune: rachetă interceptată la Doha, raiduri israeliene în sudul Libanului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











