Ilie Bolojan spune că nu mai cresc taxele, deși majorările sunt deja anunțate de la 1 ianuarie

Ilie Bolojan spune că nu mai cresc taxele, deși majorările sunt deja anunțate de la 1 ianuarie
Premierul Ilie Bolojan a declarat că în anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe și impozite, în ciuda faptului că majorări ale taxelor locale și accizelor au fost deja anunțate cu aplicare de la 1 ianuarie.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că în anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe și impozite, în ciuda faptului că majorări ale taxelor locale și accizelor au fost deja anunțate cu aplicare de la 1 ianuarie. Afirmațiile vin în contextul în care presiunea fiscală asupra populației a crescut semnificativ.
Șeful Guvernului a susținut că bugetul de stat înregistrează rezultate mai bune ca urmare a măsurilor adoptate, vorbind despre creșterea veniturilor și reducerea deficitului. În același timp, acesta a prezentat situația ca pe un succes al actualei guvernări.
Ilie Bolojan a afirmat că încasările la buget au crescut cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut și că România s-a împrumutat, în luna octombrie, la dobânzi mai mici decât în anul precedent. De asemenea, premierul a spus că au fost reduse cheltuielile de personal din sectorul public.
„Avem deja o reducere a deficitului față de aceeași perioadă a anului anterior. De asemenea, veniturile încasate la buget au crescut cu 12% față de aceeași perioadă a anului precedent și prin îmbunătățirea colectării. Pentru prima dată în acest an, în octombrie, România s-a împrumutat la dobânzi sub cele din ultimul an, dovadă că revine încrederea investitorilor. De asemenea, ne-am scăzut cheltuielile de personal din sectorul public față de luna din anul anterior.”
În ciuda acestor declarații, premierul a fost acuzat că își bazează rezultatele pe sărăcirea românilor, în condițiile în care populația resimte direct scumpirile și creșterea poverii fiscale.
Ilie Bolojan a mai afirmat că, datorită măsurilor luate, anul viitor nu vor mai exista majorări de taxe, criticând în același timp inițiativele opoziției din Parlament.
„Pentru că am început să facem ordine în finanțe, anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe și impozite; ne vom concentra pe încasarea corectă a acestora, prin combaterea evaziunii fiscale, pe atragerea fondurilor europene pentru continuarea investițiilor și pe reașezarea economiei pe baze mai sănătoase. Mingile și spectacolul își au locul lor, dar pe stadioane. În Parlament, cred că e nevoie de responsabilitate, de seriozitate și de discuții corecte pentru ceea ce are nevoie țara noastră.”
Citește și:
- 14:41 - Radu Miruță nu știe dacă suntem apărați. Ministrul Apărării, declarații șocante: „Nu putem să depistăm toate dronele”
- 12:51 - Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
- 12:43 - Republica Moldova: Ambasadorul Rusiei la Chişinău, convocat la MAE în urma poluării Nistrului
- 09:30 - Circ la televiziunea fugarului Ghiță, Victor Ciutacu a fost contrazis în direct chiar de inviați, când a încercat să-l discrediteze pe Călin Georgescu - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News










