MINISTRUL ODOBESCU - LA REUNIUNEA MINIŞTRILOR DE EXTERNE ALIAŢI, LA BRUXELLES

MINISTRUL ODOBESCU - LA REUNIUNEA MINIŞTRILOR DE EXTERNE ALIAŢI, LA BRUXELLES
Ultima sesiune va fi dedicată agendei strategice a NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, participă, marţi şi miercuri, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO, care are loc la Bruxelles.
Potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES, reuniunea cuprinde trei sesiuni, la care se vor aborda dezvoltările din vecinătatea sudică a NATO, evoluţiile din Ucraina, inclusiv atacurile Rusiei asupra infrastructurii critice, implicarea forţelor armate din Coreea de Nord, relaţia NATO - Ucraina, cu accent pe reformele interne şi cooperarea NATO - UE.
Ultima sesiune va fi dedicată agendei strategice a NATO, priorităţilor aliate din perspectiva Summitului de la Haga, în special consolidarea măsurilor de întărire a Flancului estic, parte a răspunsului aliat la ameninţările din partea Rusiei, a precizat MAE.
Discuţiile din cadrul sesiunii dedicate vecinătăţii sudice vor avea loc cu participarea Regelui Abdallah al Regatului Haşemit al Iordaniei.
Sesiunea dedicată Ucrainei va fi în format NUC (Consiliul NATO - Ucraina), cu participarea ministrului de Externe de la Kiev, Andrii Sîbiha, şi a Înaltului Reprezentant UE pentru Politica Externă şi de Securitate Comună, Kaja Kallas.
AGERPRES
Citește și:
- 16:12 - Anca Alexandrescu anunță noi dezvăluiri despre întâlnirile lui Călin Georgescu cu afaceriști și „oameni ai sistemului”: „Marea majoritate a telespectatorilor noștri s-au convins cine a spus adevărul”
- 16:00 - Bolojan vrea să crească vârsta de pensionare pentru militari
- 15:56 - Iran amenință direct România cu „un răspuns politic și juridic” după permisiunea acordată SUA de a folosi bazele militare românești
- 11:19 - Secretarul general al OCDE a fost primit de Ilie Bolojan la Palatul Victoria
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











