Un bărbat din Republica Moldova, obligat de polițiștii de imigrări sălăjeni să părăsească România în 15 zile

Un bărbat din Republica Moldova, obligat de polițiștii de imigrări sălăjeni să părăsească România în 15 zile
Polițiștii de imigrări din Sălaj au depistat luni, în municipiul Zalău, un bărbat din Republica Moldova
Polițiștii de imigrări din Sălaj au depistat luni, în municipiul Zalău, un bărbat din Republica Moldova care se afla în ședere ilegală. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.
Polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Sălaj au desfășurat, luni, 19 decembrie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.
Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii au depistat în municipiul Zalău un bărbat de 30 de ani din Republica Moldova, care se afla în ședere ilegală.
Din verificări a reieșit că aceasta a intrat legal în România, însă la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.
Pe numele persoanei în cauză a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Sursa: Realitatea de Salaj
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News










