Fotbal / FCSB a fost învinsă cu 1-4 de Dinamo Zagreb VIDEO

Fotbal / FCSB a fost învinsă cu 1-4 de Dinamo Zagreb VIDEO
FCSB a suferit cel mai drastic eșec în acest sezon de Europa League
Vicecampioana Croației s-a impus prin golurile marcate de Mounsef Bakrar (7), Dion Beljo (11, 71) și Sandro Kulenovic (90+3), în timp ce pentru FCSB a punctat Daniel Bîrligea (42).
FCSB a suferit cel mai drastic eșec în acest sezon de Europa League, scrie Realitatea Sportivă.
Meciul a început cum nu se poate mai prost pentru bucureşteni şi Dinamo Zagreb a condus cu 2-0 după numai 11 minute de joc. Monsfer Bakrar a deschis scorul în minutul 7, din centrarea lui Niko Galesic, iar Dion Beljo a făcut 2-0 după o pasă a albanezului Hoxha, în minutul 11.
Târnovanu a apărat la şutul lui Hoxha, din minutul 24, pentru ca un minut mai târziu Bîrligea să primească un cartonaş galben care îl face indisponibil pentru ultimul meci din grupa Ligii Europa, cu Fenerbahce. Bîrligea a înscris însă în minutul 42, cu un şut la colţul lung, şi la pauză Dinamo Zagreb – FCSB a fost 2-1.
După reluare, tot croaţii au controlat jocul, dar fazele periculoase de poartă au cam lipsit. Gazdele au mai lovit odată, prin Beljo, care a reuşit astfel dubla, în minutul 71, iar şapte minute mai târziu s-a consemnat ultima mare ocazie a partidei, Luka Stojkovic trimiţând în bara transversală.
Alibec l-a încercat pe Filipovic, cu un şut bun, în minutul 88, însă portarul gazdelor a respins. Croaţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în minutul 90+1, însă două minute mai târziu Kulenovic a stabilit rezultatul final şi Dinamo Zagreb s-a impus cu 4-1.
În clasament, Dinamo Zagreb a urcat pe locul 20, cu 10 puncte, FCSB e pe 29, cu şase puncte şi şansele de accedere în turul următor sunt microscopice pentru echipa lui Charalambous.
Citește și:
- 13:13 - Un fost atacant al naționalei, mesaj pentru Bîrligea: „Este un vârf care a demonstrat. O poate face şi la Istanbul”
- 12:58 - Arbitrul Istvan Kovacs, premiat de UEFA cu un meci în optimile Europa League
- 09:36 - Iran negociază cu FIFA mutarea meciurilor de la Cupa Mondială din SUA în Mexic, pe fondul temerilor privind siguranța jucătorilor
- 09:22 - Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj, în play-off-ul Superligii
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











